Relatia cu presa

E nebun cel ce se pune cu presa. A fi in gura presei este echivalent cu a merge la razboi cu mana goala cand adversarul dispune de arme cu laser. Pornind de la acest rationament, am cautat sa nu fac din tantar armasar dar nici sa iasa o dandana cat casa de mare pe motiv ca am dat cu bata in balta. Cand eram pionier a vent la Casa Pionierilor din Pitesti cineva de la radio si a stat de vorba cu noi. Am vorbit noi mult atunci cu reporterul si am vazut ce inseamna sa faci o emisiune. El a plecat de acasa cu o ideie si emisiunea trebuie sa iasa exact asa cum el si-a propus. Nu este nimic intamplator. Asta s-a vazut ca dimineata la 6,45 la emisiunea Buna dimineata copii s-a dat numai ceva ce nu depasa doua minute. M-am auzit si eu zicand cateva cuvinte dar vocea reporterului a facut niste legaturi ca nu am mai inteles nimic. Au trecut anii si cand eram asistent universitar, a venit insusi Ion Cristoiu care lucra la Scatneia tineretului in baza de practica de la ferma 10 Odobesti, a stat o zi si o noapte, s-a documentat si am avut surpriza ca intr-un numar al ziarului, dar nu de a doua zi, a aparut un crampei de stire despre studenti, despre ce faceam noi si ca ii conducea unu ion ivan, ma rog, spus mai elegant. A mai venit odata si un ziarist la Zimnicea, cu unii din CC UTC dar nu am vorbit cu ei decat un pic, pentru ca eram intr-un cros cu noiste baieti spre Smardioasa si ne propusesem sa facem 18+18km alergand desculti. ori asa ceva nu era atat de mobilizator pentru o presa care se intrecea in a gasi cele mai nastrusnice combinatii de adjective la superlativ, care sa placa celor de sus.
Testamentul lasat de batranul Arghezi cu: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte... in cazul meu nu tine catusi de putin. Am publicat destul de munlt. daca ar fi cineva sa ma ia peste picior ar spune ca si daca scriam cu ambele maini dar si cu picioarele, tot n-as fi avut timp sa scriu atat de mult. Totusi, fata de persoanele macinate de orgolii, eu nu am scris aproape nimic in calitate de unic autor si n-am nicio framantare. In plus, nu am pretentia ca am scris capodopere, care iau mult timp. Eu am teoria ca daca scriu un articol prost, urmatorul nu are cum sa fie tot atat de prost. ori e mai prost, ori e mai putin prost. daca scriu 20 de articole, pe care daca le asez asa intr-o ordine valorica, va exista unul care este cel mai execrabil, dar va exista si unul care este cel mai ptin groaznic. Adica probabilitatea de a face ceva cat de cat acceptabil nu este nula. daca astept sa scriu un articol in toata viata, riscul sa fie si singurul dar si o catastrofa este 1/1, adica mare, adica rau.
Totusi in informatica exista perisabilitate cat cuprinde, drept care versurile lui Arghezi nu se potrivesc mai rau. Cine se apuca sa invete un limbaj de prograqmare cu care numai lucreaza nimeni. Nici istoria si nici arheologia informaticii nu-si bate capul cu asa ceva. Fiind constient de acest lucru, am facut ceea ce am facut ca meserie, sa aiba studentii dupa ce citi. Eu sunt persoana care nu am revendicat drepturi de autor si nu m-am scandalizat daca cineva a copiat cam prea fara perdea ceea ce am scris eu sau colaboratorii. Asa este folclorului dat, sa circule din copy-paste in copy-paste spre fericirea tuturor.
Impart chestiile publicate de mine in mai multe.
In primul rand sunt articolele publicate in reviste de specialitate pe care am inceput sa le realizez foarte tarziu daca ma gandesc la tinerii din ziua de azi care la 30 de ani au si premiul Academiei Romane. cand eram eu tanar erau alte vremuri. Nu se publica atat si nici nu stia lumea cu ce se mananca publicatul. daca despre factorul de respingere de la conferinte am auzit sa se faca in Ro dupa anul 2000, in strainatate asta era ceva curent. Primul meu articol a fost publicat in revista de Dtatistica cu ceva din teza de doctorat. Imi amintesc ca un tip zicea sa ne publicam regferatele din stagiul doctoral. Cred ca delira, pentru ca erau oameni grei ce nu ajungeau sa publice pentru ca revistele economice erau intesate de articole despre industrializare, despre agricultura socialista si se batea apa in piua pe ceea ce glasuia secretarul general, caci multe mai secreta daca i se zicea secretar. Si autorii se intreceau sa dezbata cate o propozitie a insului, de ziceai ca e Moise cu poruncile din care au iesit atatea invataturi de a evoluat lumea si nu s-a ales praful de ea.
In al doilea rand, sunt cursurile destinate studentilor. m-am urnit greu la scris pentru ca in colectivul nostru de informatica eram prea dispersati si de ce nu, existau interese divergente. Asa ca primele cursuri la care sunt si eu coautor, au aparut cand s-a format echipa Valer-Tinu-Ion si alt Ion(eu). Contribuisem eu cu niste scheme logice la cartea unui fost profesor, dar respectivul nu se coborase atat de jos incat sa scrie si despre mine o vorba, nu sa ma treaca pe coperta. Asa e in viata si daca mie mi s-a servit o astfel de magarie, m-am straduit din rasputeri sa nu fac si eu aceeasi figura cuiva. Sper sa fie adevarat, iar daca nu e cel nedreptatit, sa ma ierte ca nu am facut intentionat nimic si nici nu am primit bani pentru ceea ce am publicat. este exact ca situatia lui de Lampedusa, caruia i s-a publicat romanul dupa ce a murit, altii luand drepturile de autor. Exagerez, ca in cazul meu totul este de dat la topit in numele conservarii padurilor. Nu am lucrat in multe directii si de aceea nu ma pot lauda ca am acoperit cu cursurile ceva, asa enciclopedic. Am numai crsuri de limbaje de programare, de programe aplicative, de structuri de date si culegeri de probleme tot pe aceste zone. Cei cu care am colaborat la scrierea acestor cursuri sunt colegi din catedra sau de la alte catedre, persoane speciale, pentru care respectul meu a fost total. daca am ceva retineri, acestea sunt legate de vremurile cand lucram la disciplina de programe aplicative. Chestie de feeling, cum zicem noi vokingii.
Nu stiu daca m-am ridicat la inaltimea cerintelor colegilor mei, stiu insa ca m-am straduit cat am putut, sa scriu, sa verific ruland programele despre care am scris, pentru ca nu am vrut sa ma fac de ras dar nici sa-i fac pe ei sa rosasca in locul meu.
In acele vremuri erau cursuri postuniversitare si am prins acest prilej de a scrie cu colegi deosebiti niste materiale de stricta specialitate pe calitate software pe care le-am si publicat in litografia ASE, caci asa se numea atunci ceea ce acum este Editura ASE care da ISBN-uri la carti, ceea ce nu se facea atunci. Am scris ceva despre fiabilitate, complexitate si portabilitate produse program, lucruri cu care incepuseram noi - Balog, Macesanu, Arhire, Coman, Goga - sa iesim pe piata ca incepatori, alaturi de recunoscutii in domeniul statisticii calitatii, Ludovic Toviss si Tudor Baron.
In teatru trebuie sa existe si actorasi care duc tava. E ucenicia la locul de munca. Ma laud ca in ASE am jucat roluri secundare facandu-mi mana. Am facut niste articole de cateva pagini pe care le-am publicat in buletinele de recenzii ale ASE. Eram destul de cunoscut la biblioteca ASE si ori de cate ori veneau carti noi de informatica eram sunat si faceam recenzii. Acele carti stateau la mine doua-trei saptamani si apoi le inapoiam cu recenzie scrisa. Toata lumea era multumita. Eu ca primeam carti si le citeam la prima mana, biblioteca pentru ca avea o recenzie. Invatasem sa fac sinteze meserie care mi-a fost de mare folos. ca este foarte important sa citesti 300-500 pagini si sa le sintetizezi pe 4-5 pagini, fara sa scapi din atentie esentialul, dar fara a pierde rigoarea continutului. Nu-mi pare rau ca am facut asa ceva si sunt mandru, ca in loc sa latru la luna sau sa scriu chestii care sa ma faca sa rosesc dupa 1989, am scris acele lucruri care erau de superspecialitate.

In al treilea rand, sunt carti cu subiecte care mi-au fost dragi si mie dar le-au fost dragi sau le-au starnit interes colaboratorilor cu care le-am realizat.
In al patrulea rand, sunt articolele care le-am scris eu la niste ziare, exclusiv pe teme dorite de mine.
In al cincilea rand sunt colaborarile cu radioul si televiziunea.
In al saselea rand, sunt materialele prezentate la conferinte si publicate in volumele acestora.
In al saptelea rand, sunt interviurile date unor ziare. cand eram director veneau la mine niste copile de la EZ si erau de o duritate de nedescris. Ele traiau cu impresia ca eu sunt dat cu dusmanul si trebuie sa fiu mitraliat. Vroiau detalii picante sa li se vanda ziarul. cand am pus pe site EDU.ro contractul, totul s-a fasait si m-au lasat in pace. Jurnalismul este o treaba foarte grea si oamenii nu inteleg ca exista in lume ziare care rezista chiar si in era Internetului ca la noi ziarele au murit. sau cele care supravietuiesc au la baza orice altceva decat incasarile din vanzarile de la taraba. Editorialistii si toti ceilalti in speranta desarta ca nu vor pierii au facut ceea ce nu se face si anume:
- s-au tabloidizat in masa
- au tiparit carti celebre vanzandu-le la pachet cu ziarul
- au editat CD-uri si DVD-uri
- au pus in circulatie cartele de telefon si alte bonusuri. Ceea ce n-au facut, au fost analizele la rece, nepatimase, neliterare si mai ales nepartizane. Numai propaganda inteligenta este de succes. Ori in perioada in care am fost in dialog cu presa, se vedea de la o posta ca totul este ban, cu orice pret, dar in primul rand nu in plan profesional. Mi-a zis o doamna cu pozitie foarte importanta ca un ziar a publica pe 1/2 pagina niste lucruri groaznice despre domnia sa. Fusese atentionata ca va fi bagata in cerneala. cand s-a dus la ziar sa ofere replica, doamna avea o pagina scrisa. Dintr-un sertar i s-a scos un dosar. Acolo era pregatit un alt articol, in loc de replica, prin acre era bagat in cerneala adversarul doamnei. Pretul? 10.000USD. Tranzactia a avut loc si totul a fost OK. Lumea a fost multumita. Am vazut si eu decupate coloanele de ziar, destul de numeroase, cu fotocopii de documente compromitatoare pentru adversarul doamnei. Nu am vazut prima pagina, ca as fi dat aici, fara vreo jena si numele ziarului.

Ma laud cu faptul ca sunt printre foarte putinele persoane care au scris despre Manea Manescu, de pe pozitia celui ce se considera ultima persoana careia MM i-ar fi facut o favoare, ba dimpotriva. Dar trebuie sa dai cezarului ce i se cuvine. Am facut acest lucru si cand se implineau 35 de ani de informatica economica si in sala de la biblioteca Centrului de Calcul, de la etajul al saptelea, seara, un ins pe care MM l-a tinut in brate, chiar coordonandu-i un oarece, m-a privit dojenitor si a zis ca nu prea e in regula cu ceea ce am scris eu acolo, ca daca rectorul nu-l primeste, daca a fost dat afara din Academie, ce rost are sa-mi bat eu cuie in talpa. Alt subiect nu am? dar el uita ca ASE-ul datoreaza TREI cladiri lui MM. Si in cartea celor 90 de ani ai ASE am scris ceva despre marii meii profesori si am zgandarit un pic focul, dar am primit aprecieri pentru exactitate si unii ziceau pentru curaj. Nu cred ca era vorba de curaj, pentru ca nu fusesem la razboi si nici nu stinsesem un foc. Scrisesem doar cateva randuri despre MM si atat.
Ma laud ca am publicat un articol zic eu foarte bun, pentru ca numai asa trebuia sa fie acel articol despre PROFESORUL LUDOVIC TOVISSI cel care mi-a fost conducator de doctorat si cel fata de care niste tipi mici se purtau urat. Drept care am luat acel text si l-am lipit pe usa catedrei unde activa PROFESORUL LUCOVIC TOVISSI, sa le arat ca nu asa se traieste in viata. daca am scris o poezie cuiva cu mult patos, am facut acest lucrui, dedicandu-i-o DOMNIEI SALE. Era ceva inspirat dupa poemul scris de Nicolae Iorga Au fost taind un brad Batran, fiindca facea atata umbra... Nu stiu daca i-a placut, dar faptul ca am scris-o ca am simtit acest lucru, imi aduce o mare multumire acum ca si atunci si ma face sa ma mandresc ca am fost in stare sa fac acdest lucru, pe care l-as fi regretat daca nu l-as fi facut, desi m-as fi gandit la el.





Nu merita, de ce sa ma straduiesc...